Trăiască LyX!!

Scriu un post mai complet despre el mai tîrziu. Pe moment sunt foarte bucuros că am scos la capăt licenţa. După ce am scris o pagină în OpenOffice mi-am dat seama că o să mor încet şi nu termin nici la anul toate formatările şi numerotările şi ce rahat o mai fi de făcut în office în general. Iar de folosit template-urile era greu înţeles ca naiba.
După 3 ore de făcut tutorialul de LyX am prins o viteză la scris cum n-aş fi sperat vreodată în viaţă cu OpenOffice sau Word (başca că la ăsta trebuia să-i caut crack şi să-l pun în Wine sau ceva).
Deci tre să dau o bere la developeri.

Mai puţine vorbe

În urmă cu cîteva luni citam pe blog un articol de Cristian Tudor Popescu şi unul dintr-un blog (http://www.starlog.ro/author/cristian/), titlul era „Împuţinarea cuvintelor”. Tema asta mă urmăreşte, şi, de data asta este un lucru foarte personal.

În ultimii ani nu am mai avut prea multe conversaţii lungi, înfocate sau cu teme complexe. Unul dintre motive este foarte simplu: un reflex inconştient de a nu arunca orzul pe gîşte. De foarte multe ori mi s-a tăiat avîntul în moduri grosolane: „şi ce-mi explici mie?”, „ce mă interesează?”, „şi ce înfierbînţi aşa?” etc. În caz că nu reiese din context, asta mi s-a întîmplat cu persoane care consideram că merită să vorbesc cu ele, cunoştinţe apropiate. În prezent propoziţiile din unele conversaţii s-au redus la răspunsuri scurte, explicaţii pragmatice, fie grosolănii comice de 4-5 cuvinte, în funcţie de context.

Chestia asta se întîmplă, la proporţii mult mai mari, la slujba din prezent. Acolo mi s-a întîmplat ca după ce omul a aflat Da/Nu-ul care îl interesa pur şi simplu să plece în mijlocul propoziţiei mele. Reflexul meu a fost bineînţeles proporţional situaţiei. Cu aşa dragă inimă aş schimba catedrala de aici şi m-aş întoarce la Freescale (un loc cu colegi incredibil de simpatici), dar păcatul mare e că locul e „haznaua Bucureşti” (după vorba cuiva, nu mai ştiu a cui).

E păcat că se întîmplă asta cu oameni inteligenţi, care poate ar avea o grămadă de spus. Bineînţeles că eu socotesc despre mine că am multe chestii interesante de spus .

Se încadrează oare chestia asta în pragmatismul extrem observabil împrejur? Nu ştiu. O să scriu cîte ceva şi despre pragmatismul ăsta, dar nu îşi are locul în discuţia asta (e totuşi greu să-mi dau cu părerea despre asta, nu am trăit să văd cu erau vremuri dinainte de 1989, nu am trăit în altă ţară să văd cum sunt oamenii altundeva etc.).

Note:
Promit să înlocuiesc expresiile gîndite cu fundul din acest articol, cea mai mare vinovată pînă acum este „vremurile recente”.
Următorul articol va conţine ș-uri și ț-uri c cu virgulă, așa, ca test.