Primul accident rutier

Şi s-a întîmplat, am participat la primul accident rutier din viaţa mea (şi acuma mă roade că l-am lăsat pe celălalt protagonist să fugă ). La trecerea de pietoni, verdele pe terminate. Un matiz verde făcea la stînga şi aştepta un bătrîn să treacă. Cu 2 metri înainte de matiz am realizat că e foarte probabil ca şoferul să nu se mai uite în dreapta înainte să plece şi am socotit dacă frînez risc să mă opresc fix în faţa lui, aşa că mai bine să pedalez şi poate trec înaint să plece. Socoteala n-a mers că ăla a înfipt sănătos piciorul în pedală, şi bineînţeles imediat şi-n frînă. Mi-a prins spatele bicicletei, nici măcar n-am căzut de pe ea, plasticele de la Matiz n-aveau nici o zgîrietură. Eu speriat, văd n-am păţit nimic, mă bucur. Ăla speriat, „ce faci omule, nu te uiţi?!”. Vede şi el că-s întreg şi-i dă pedală. La cîteva secunde, cînd ăla dispăruse, mă gîndesc că ar fi mai totuşi ca incidentul să fie raportat.

Încerc să mă urc pe bicicletă, văd că există ceva frecări, dau nişte pedale pînă nu mai pot pedala deloc. Roata făcuse opturi, şi eu le-am făcut rapid mai mari. Şi mai încerc o tură, fără să gîndesc, optul şi mai mare, roata blocată, şi am ajuns să tîrîi bicicleta pînă la lucru.

Acuma mi-e ciudă că n-am prevăzut mai devreme chestia, pentru că oricum în mod normal oricînd mă intersectez cu maşinile caut privirea ăluia de la volan pentru o confirmare că m-a văzut, plus că nu prea merg pe trotuar şi dacă o iau pe trecerea de pietoni nu merg călare. Tot ciudă mi-e că l-am lăsat pe ăla să plece: chit că luam amendă că am trecut călare, poate făceam din isteţul ăla un pericol pe şosea mai puţin (la mine nu prea mai am ce schimba, oricum cînd merg cu bicicleta prin Timişoara sunt iepure paranoic). Nu mi se pare tare isteţ să nu te uiţi atîtea secunde în celelalte direcţii şi apoi să te înfingi în acceleraţie. Cum ăla a fugit repede nici număr de înmatriculare n-am putut lua, cu atît mai puţin să-i spun să stea.

În final, trebuie să hotărăsc ce maşină să iau, ca să mă simt mai sigur (şi mai important) decît pe bicicletă. Stau în cumpănă între Audi Q7, BMW X6 şi unul dintre modelele Hummer.

P.S.
În fapt trebuie să văd azi dacă cumpăr doar roată spate nouă sau e ocazia să schimb bicicleta cu totul, aşa încît mîine să nu încep săptămîna pe jos.
N-am bani nici de preferata VFR 800, nicicum de aberaţiile rutiere scrise mai sus.

Fricoşii

În filmul Bowling for Columbine al lui Michael Moore se prezintă ideea de climat de insecuritate, că oamenilor le e frică de orice, şi în special de semenii lor. N-am ce să spun mai mult decât că omul are dreptate şi să dau câteva exemple pe care le-am văzut în ultima vreme:

1.M-am mutat de câteva luni într-un bloc mai aproape de centru, într-o zonă foarte liniştită şi avem interfon la intrare. Deşi avem interfon, la 4 din cele 12 perechi de uşi există grilaj metalic, care în general e încuiat după ora 10. Mai mult, din cei 8 păziţi de grilaj, vreo 4 au uşi metalice, destul de noi, la cât sunt de lucioase. Una dintre uşile metalice mai are şi un senzor de ceva care tot aprinde un beculeţ roşu când mă apropii.

2.Mergând pe tren mai intru în discuţie cu oameni. Femeile de foarte multe ori ajung la discuţii despre crime şi rahaturi (cele mai bătrâne invariabil ajung la asta). Şi multe au o imagine despre realitate extrem de deformată. Ultima dată am renunţat la discursul echilibrat şi i-am spus unei femei (destul de tânără) că e vina ei că a ales să se uite la televizor numai la emisiuni de rahat, şi că într-adevăr, din 22 de milioane se mai întâmplă ca unul să o ia razna. Tot pe tren am aflat că cosmopolitanul are de acum şi secţiuni de autoapărare şi rahaturi, pe lângă secţiunile delicioase cu poziţii.

3.Din păcate am văzut într-o ştire BBC că şi la noi s-au înmulţit atacurile armate. Sper că nu o luăm pe urma americanilor. (SUV-uri este, guvernanţi incompetenţi şi corupţi este, o să fie şi arme, ne mai trebuie votul electronic).

4.SUV-iştii de oraş (care de foarte multe ori sunt SUV-iste) tot mai mulţi, care văzuţi în asemenea tanc nu mai au de ce să se teamă sau să încerce să conducă cum trebuie.

Când vorbim despre şofat deja discuţia devine foarte interesantă. Şofatul este prilejul cu care şoferul poate arăta că este cu cu cap peste ceilalţi: „uite cum conduce; ce maşină de rahat are; cum claxonează ca prostul; treci mă mai repede strada, parcă mergi la moarte”. Faptul că omul e în maşină şi nu comunică cu ceilalţi decât prin claxon este primul zid împotriva unei relaţii sociale normale. Apoi se pare că sumedenia de reguli ale drumului fac sălbăticirea să fie şi mai mare. Cine vrea să aprofundeze să intre pe wikipedia la http://en.wikipedia.org/wiki/Shared_space, mă întorc la SUV-uri şi frică.

Citatul care îmi place cel mai mult, pentru că este atât de dur:
„According to Bradsher, internal industry market research concluded that S.U.V.s tend to be bought by people who are insecure, vain, self-centered, and self-absorbed, who are frequently nervous about their marriages, and who lack confidence in their driving skills.”
Pentru restul citiţi http://www.gladwell.com/2004/2004_01_12_a_suv.html

Concepte delicioase de la salonul de la Geneva

Având în vedere maşinile care au apărut în ultima vreme observ cu plăcere că le mai desenează şi frumos şi le mai fac şi originale.
Tocmai dezvelit la Geneva, Seat Bocanegra arată delicios (cu atât mai mult cu cât nu sunt fan al mărcii):

Italdesign Giugiaro Quaranta, nu neapărat genial, pare-se că multora nu prea le-a plăcut, dar delicios şi el:

Mai continui pe măsură ce le văd.

În ultimii ani foarte puţine chestii mi-au părut ieşite din comun:
Renault Mégane dinainte de facelift, genial, cea mai frumoasă maşină ajunsă în produţia de serie în ultima vreme (adică câţiva ani buni, poate mai mult de 10).
Alfa Romeo Brera, superbă, dar parcă conceptul arăta şi mai bine (nu-mi dau seama care-s diferenţele între concept şi maşina de serie, poate revin).
Citroën C-Métisse .

Pentru cine este interesat de hibride trebuie să spun că producătorii se tot învârt în jurul degetului, dar tehnologiile sunt dovedite de mult şi inovaţia lor nu e chiar aşa de ieşită din comun:
locomotivele diesel-electrice îşi fac bine treaba de muultă vreme (motorul diesel stă permanent la turaţii optime, unde randamentul e maxim, şi furnizează energie motorului electric, care e mult mai flexibil şi n-are nevoie zeci de trepte de viteză, iar eficienţa nu variază înspământător odată cu turaţia),
pe pagina http://carsatlarge.com/2006/08/hybrid-whats-old-is-new-again.html vedeţi că hibridele s-au mai folosit şi înainte. Dacă mai citiţi pe blogul tipului mai vedeţi o grămadă de chestii mişto: farurile care se rotesc după volan s-au mai folosit şi înainte, nişte poze cu maşini aerodinamice şi izbitor de moderne, Stout Scarab care avea caroserie monococă din aluminiu, formă de monovolum şi suspensii independente (şi legate de caroserie mai sus de centrul de greutate, cu nişte efecte interesante în viraje ).

Pun aici un semn şi linkuri spre alte articole pe care le-am găsit delicioase (mai ales prin faptul că-s ofensatoare ) pentru a scrie un mic articol data viitoare:
http://www.gladwell.com/2004/2004_01_12_a_suv.html
Citat:
„Fred J. Schaafsma, a top engineer for General Motors, says, “Sport-utility owners tend to be more like ‘I wonder how people view me,’ and are more willing to trade off flexibility or functionality to get that. ” According to Bradsher, internal industry market research concluded that S.U.V.s tend to be bought by people who are insecure, vain, self-centered, and self-absorbed, who are frequently nervous about their marriages, and who lack confidence in their driving skills. Ford’s S.U.V. designers took their cues from seeing “fashionably dressed women wearing hiking boots or even work boots while walking through expensive malls.”