Accesibilitate în Braşov

Citind Capital sau uitîndu-mă pe ejobs aş putea crede că Braşovul e un oraş favorit al companiilor, şi din acest motiv am crezut că municipalitatea are bani iar oraşul trebuie să arate foarte bine. Cel puţin sub aspectul accesibilităţii nu e deloc aşa.

Pasajul subteran de la intersecţia Kogălniceanu – Victoriei.

Braşov, Pasaj Kogălniceau-Victoriei

Rampa pentru cărucioare cu rotile e inutilizabilă. În primul rînd scările sunt surprinzător de abrupte iar înălţimea care trebuie coborîtă e de cel puţin 2 metri. Apreciez că unghiul e de cel puţin 30 de grade, iar în realitate e mai rău decît în poză. Această rampă este de departe cea mai înfricoşătoare pe care am văzut-o pînă acum, deşi rampe relativ inutilizabile împînzesc toată ţara. Fără un ajutor solid, un invalid care ar încerca să coboare s-ar face praf la sfîrşitul rampei. De urcat fără ajutor un asistent puternic nu poate fi vorba, iar unul dintre comentarii sugerează că nici nu ar fi pentru invalizi.
Pe lîngă rampa asta mai sunt şi alte defecte ale acelei treceri.

Multe treceri de pietoni pe străzi circulate cu viteză sunt nesemaforizate, nu pot să-mi amintesc numele locurilor. Am aşteptat o întrerupere a şirului de maşini alături de eternele bătrîne care încearcă să treacă strada. Altă soluţie nici nu era.

Zona Carrefour e foarte ciudată dacă eşti un pieton neobişnuit cu locul. Trotuarele se termină şi reîncep într-un mod ciudat iar trecerile de pietoni sunt rare, deşi îmi pare o zonă destul de circulată pe jos.

Nu am văzut nici o pistă pentru biciclete, însă consider asta un semn de onestitate, pentru că oricum, nu am văzut pînă acum în România pistă de biciclete care să fie uşor utilizabilă (Timişoara, mai ales cu zona Mocioni e un exemplu negativ de referinţă).

Trotuarele sunt totuşi mult mai întregi (şi în general şi mai libere de maşini) decît în oraşul campion al trotuarelor sparte, Timişoara. Timişoara e atît de înfiorătoare în privinţa asta încît nici nu mă gîndesc la accesibilitate cu căruciorul, ci mi se pare grea şi aia pentru oameni pe picioarele lor dar mai puţin atletici. Cineva îmi confirmă opinia.

Cu ocazia asta am aflat şi de ce văd foarte rar oameni cu probleme locomotorii sau orbi pe străzi. Nu pentru că ar fi românii mai sănătoşi, ci pentru că supravieţuirea lor nu e deloc garantată în astfel de oraşe.

Şi cum voiam să termin făcînd un mişto ieftin (subliniez, mișto ieftin), găsit şi poza perfectă.

E făcută în zona Livada Poştei, pe o trecere de pietoni desfiinţată într-un mod surprinzător care are un desen cu un pieton „atacat” de o maşină cînd încearcă să traverseze (nu mă pronunţ asupra utilităţii deciziei de desființa trecerea, poate are vreun rost).
După toate cele de mai sus aş putea să propun primăriei să împuşte direct pietonii şi oamenii cu dizabilităţi.

Citind știri vineri 12.12

O grămadă de știri azi:
Nord Coreeanul Kim Jong-il apare în știri că e operat. Pot crede deci că nu e mort, așa cum aveam impresia.
Un tînăr a protestat față de prelungirea mandatului prezidențial în timpul unui discurs al președintelui rus și se pare că încă trăiește.
Fabricanții americani de automobile încă nu primesc bani.
Avioane rusești deasupra Mării Nordului.
Europenii s-au înțeles asupra cantităților de emisii poluante.

1 Decembrie

Citat de pe http://www.starlog.ro/2008/12/01/1-decembrie-2/:
„[...] Mereu aud că românii sunt hoţi, puturoşi, ţigani, nespălaţi, atribute pe care ni le aplicăm singuri, cu fiecare ocazie. Nu suntem patrioţi pentru că nu avem simboluri care să ne aducă aminte de patrie. Nu avem un steag unic în lume, nu avem un simbol naţional general acceptat (lup, leu, cocoş, pinguin, ciocan, plug, orice!) avem un imn molâu, etc. Inclusiv 1 Decembrie e prost aleasă, pentru că din cauza iernii, nu prea poţi să ieşi la iarbă verde, să serbezi aşa cum îmi aduc aminte că se facea pe vremuri, de 23 august, aşa cum fac americanii, francezii, etc. Via Radu, iată două alternative la Deşteaptă-te Române, două cântece care te fac să te umfli în pene numai la auzul notelor. Pentru simbol naţional, votez pentru lup (via steagul Dacilor).”

Menţiunea la “Pe al nostru steag e scris unire” e că muzica deja e în imnul Albaniei. Sunt în mare parte de acord cu ideile prezentate și de asta le fac reclamă aici.

Extra:

Nu-mi prea place fața aia prea molcomă a bourului moldovenesc. Nu mi se pare că ar fi în spiritul nostru . Detalii pe wikipedia și wikimedia commons.

Cîmpii de duminică – cum să fii diplomat

Citeam ieri un ziar de alaltăieri și am văzut că guvernarea chineză a refuzat participarea la un summit UE-China. Cît tact trebuie să ai ca porți niște relații cu așa guvern de rahat, să stabilești întrevederi cu ei, să discuți despre economie, mediu, armată și politică în general (drepturile omului sunt altă treabă).

Vorbind cu un chinez am încercat să îndrept discuția spre sportivii lor care au cîștigat medalii la jocurile olimpice. Aproape orice altceva aș fi vorbit despre țara lui mi-ar fi trezit un sentiment cumplit de ipocrizie. Două fire total paralele, pe de o parte încerci să îndrugi ceva plăcut despre ei, pe de alta știi că e țara în care: cel mult cîteva sute de mii/milioane de oameni cu funcții în stat oprimă o majoritate de peste un miliard; în care a avut loc scandalul cu melamina din lapte; în care cîteva mii de oameni sunt executați oficial în fiecare an; în care faci închisoare pe motive politice fără nici o problemă; care implementează Great Firewall of China; care nu a reușit să infirme zvonurile despre oamenii omorîți pentru organe, și or mai fi.

Ce altceva puteam să mai discut? Eventual despre cultură? Dacă tot e atîta cultură de ce **** *** își conduc țara în felul ăsta?

Ș-am scris pagina asta în română ca în caz de-oi fi prieten cu vreun chinez să nu afle cu atîta ușurință că eu m-am căcat pe țara lui pe blogu ăsta. Cred că prima dată cînd mai aud pe cineva că plînge după Ceaușescu nu mai stau pe gînduri înainte să sar la bătaie .

Deutsche Sprache (și chestii de pe coclauri)

Mi-a cam trecut avîntul de învăţat germană. Mai continui pînă mă întorc acasă. Îmi iau cărţi ca să mai scot oleacă din praf franceza, şi mă apuc şi încep încă o limbă latină (nu spui care). Germana, cine ştie…

Diverse 1:
În buna tradiție a omului oleacă extremist acest blog va conține de acum doar „ș” și „ț” cu virgulă, indiferent de cîți cititori ratează cu această ocazie (și așa nu-s foarte mulți).

S-a închis BBC România, eu unde mai citesc ştiri?

De vreo două luni s-a închis BBC România şi ştiam că o să-mi fie greu, dar e mai grav decît mă aşteptam, mai ales că acum nu mai sunt acasă.
Nu ştiu de pe unde să mai citesc ştiri româneşti, să ascult ştirile la comp e mai puţin comod decît să pornesc un televizor şi să văd ştirile de pe TVR 1.

Hotnews, cîndva îi citeam şi înghiţeam stilul bombastic, ba de multe ori îmi şi plăcea. Nu au diacritice şi au un layout de aiurea. Am renunţat la ei acum un an jumate cînd dintr-un layout prost au scos unul şi mai prost. L-am încercat azi, a durat destul de mult pînă să se încarce pagina şi apoi mi-a apărut un flash în faţa textului.

România Liberă – unul dintre singurele ziare despre care am avut mai tot timpul o părere bună. Situl însă mă alungă din prima secundă. Nu văd titluri principale nicăieri, trebuie să fac aiurea scrol şi să vînez ştirile. Pe stînga e plin de linkuri şi mi-e greu să selectez textul articolului. Sus defilează text într-un mod antipatic, şi per total pagina e aberant de lungă şi raportul conţinut al articolului/mizerii din împrejurimi e intolerabil de mic.

BBC România. Avea ştiri scrise într-un mod neutru şi informativ, existau în josul paginii linkuri spre articole despre acelaşi subiect. De exemplu la ştirea despre independenţa Kosovo exista o legătură spre un alt articol numit „Dosar Kosovo”, un rezumat foarte util celor care nu sunt foarte buni în istorie. De asemenea, nu exista mai nimic între mine şi textul articolului, era foarte uşor de selectat textul. Ca defect trebuie notat că lăţimea e prea mică şi că totul se duce spre stînga ecranului.
Şi încă o chestie care să asigure o citire relaxată: BBC avea diacritice, spre deosebire de cele două prăştii dinainte.

Habar n-am unde să merg, mai caut, mai întreb şi revin cu impresii. Aştept şi sugestii.

A-propos de situri şi layot-uri, şi situl ăsta al meu de destul de aiurea, cel puţin fonturile default sunt teribil de mici şi pare-se că singurul mod de a repara e să aplic stiluri. Promit să revin cu nişte setări mai decente.

Mai puţine vorbe

În urmă cu cîteva luni citam pe blog un articol de Cristian Tudor Popescu şi unul dintr-un blog (http://www.starlog.ro/author/cristian/), titlul era „Împuţinarea cuvintelor”. Tema asta mă urmăreşte, şi, de data asta este un lucru foarte personal.

În ultimii ani nu am mai avut prea multe conversaţii lungi, înfocate sau cu teme complexe. Unul dintre motive este foarte simplu: un reflex inconştient de a nu arunca orzul pe gîşte. De foarte multe ori mi s-a tăiat avîntul în moduri grosolane: „şi ce-mi explici mie?”, „ce mă interesează?”, „şi ce înfierbînţi aşa?” etc. În caz că nu reiese din context, asta mi s-a întîmplat cu persoane care consideram că merită să vorbesc cu ele, cunoştinţe apropiate. În prezent propoziţiile din unele conversaţii s-au redus la răspunsuri scurte, explicaţii pragmatice, fie grosolănii comice de 4-5 cuvinte, în funcţie de context.

Chestia asta se întîmplă, la proporţii mult mai mari, la slujba din prezent. Acolo mi s-a întîmplat ca după ce omul a aflat Da/Nu-ul care îl interesa pur şi simplu să plece în mijlocul propoziţiei mele. Reflexul meu a fost bineînţeles proporţional situaţiei. Cu aşa dragă inimă aş schimba catedrala de aici şi m-aş întoarce la Freescale (un loc cu colegi incredibil de simpatici), dar păcatul mare e că locul e „haznaua Bucureşti” (după vorba cuiva, nu mai ştiu a cui).

E păcat că se întîmplă asta cu oameni inteligenţi, care poate ar avea o grămadă de spus. Bineînţeles că eu socotesc despre mine că am multe chestii interesante de spus .

Se încadrează oare chestia asta în pragmatismul extrem observabil împrejur? Nu ştiu. O să scriu cîte ceva şi despre pragmatismul ăsta, dar nu îşi are locul în discuţia asta (e totuşi greu să-mi dau cu părerea despre asta, nu am trăit să văd cu erau vremuri dinainte de 1989, nu am trăit în altă ţară să văd cum sunt oamenii altundeva etc.).

Note:
Promit să înlocuiesc expresiile gîndite cu fundul din acest articol, cea mai mare vinovată pînă acum este „vremurile recente”.
Următorul articol va conţine ș-uri și ț-uri c cu virgulă, așa, ca test.