Citeam ieri un ziar de alaltăieri și am văzut că guvernarea chineză a refuzat participarea la un summit UE-China. Cît tact trebuie să ai ca porți niște relații cu așa guvern de rahat, să stabilești întrevederi cu ei, să discuți despre economie, mediu, armată și politică în general (drepturile omului sunt altă treabă).
Vorbind cu un chinez am încercat să îndrept discuția spre sportivii lor care au cîștigat medalii la jocurile olimpice. Aproape orice altceva aș fi vorbit despre țara lui mi-ar fi trezit un sentiment cumplit de ipocrizie. Două fire total paralele, pe de o parte încerci să îndrugi ceva plăcut despre ei, pe de alta știi că e țara în care: cel mult cîteva sute de mii/milioane de oameni cu funcții în stat oprimă o majoritate de peste un miliard; în care a avut loc scandalul cu melamina din lapte; în care cîteva mii de oameni sunt executați oficial în fiecare an; în care faci închisoare pe motive politice fără nici o problemă; care implementează Great Firewall of China; care nu a reușit să infirme zvonurile despre oamenii omorîți pentru organe, și or mai fi.
Ce altceva puteam să mai discut? Eventual despre cultură? Dacă tot e atîta cultură de ce **** *** își conduc țara în felul ăsta?
Ș-am scris pagina asta în română ca în caz de-oi fi prieten cu vreun chinez să nu afle cu atîta ușurință că eu m-am căcat pe țara lui pe blogu ăsta. Cred că prima dată cînd mai aud pe cineva că plînge după Ceaușescu nu mai stau pe gînduri înainte să sar la bătaie 
.
