Debian advances

Last week brought some upgrades* which I stopped hoping for long ago:

1. The Radeon open source driver started working on my computer, this means I unedited xorg.conf from using Radeonhd and that now I have some 3D. This is a Radeon HD 3470 (RV620). I would rate the 3D performance at 10 to 25%** of my old video card on Windows (Radeonh 9250, RV280)**.
2. Suspend to RAM worked more than 20 times in a row.
3. The wireless card initialises in about 5 seconds, which is similar or better than on Windows. Previously it would take 15-30 seconds.
4. NetworkManager started to support PPPOE decently, so now I can connect to RDS with 100% chances of success without going to the root terminal.

These days I have also noticed some decrease in the cooling fan usage, but this may well be an effect of using the Radeon driver.

*I update quite often, that’s why this is a surprise.
**
HD3470 on Linux (average 2008 laptop):
Alien Arena, all settings low, 50 fps, but jerky;
TORCS with low resolution and small horizon distance, 30 fps and smooth
KWin effects run decently.

9250 on Windows (average 2005 desktop):
Half Life 2, medium quality settings, no AA, no reflection, full resolution, 20-60 fps and smooth
X2: The Threat, medium quality, no AA, full resolution, 30 fps and generally smooth.

I still have to find some information, to see how these cards compare on a hardware level.

Andrei Pleșu despre ignoranță

O întîlnire de sărbători, e un editorial interesant de Andrei Pleșu, pentru care într-o marți am cumpărat Adevărul, deși nu-l mai cumpărasem de mai mult de un an. Din păcate protagonistul nu e chiar o raritate, cum și-ar fi dorit domnul Pleșu, și cu siguranță cunosc cîțiva oameni cu studii superioare, destul de revoltați, care nu ar putea pune în cuvinte concrete motivele revoltei, și înțeleg cel mult pe jumătate realitatea care le provoacă revolta.

„Au saci din ăștia și de la Fino!”, sau prototipul cumpărătorului oaie

Dialogul ăsta scurt l-am auzit în supermarket, la raionul de saci. Ei au ales niște saci de gunoi standard, dar de la Fino, pentru că erau ca ăia din reclamă, eu i-am luat pe cei mai ieftini cu condiția să fie produși în România.

Întîmplarea asta a venit la țanc, înaintea unei conversații cu un prieten care a vrut să-mi spună cît de mult contează branding-ul (și m-a convins ușor).

Urăsc de exemplu vîlva pe care o face fiecare lansare a unui nou produs Apple, cu turme de „consumatori” în fața magazinului de gadget-uri. Însă trebuie să recunosc că există infinit mai multă substanță în a-ți păsa de marca unui produs electronic de zi cu zi (iPhone e util, e cool și te dai mare), în comparație cu niște saci de gunoi (care-și trăiesc destinul ascunși într-o dulap într-o găleată :P).

Nu prea văd televizor și reclame, dar sunt sigur că și hîrtia igienică are brand. Altfel, oare ce demon în posedă pe ăia care cumpără hîrtie parfumată de mi-e rău la ei în budă?!

Cu aspect diferit e o altă poveste: am mers acum destul timp cu un taximetrist care m-a plictisit pe tot drumul cu cît de tare e Hummer H3 comparat cu Dacia Logan pe care o conduce el. Avea sub 40 de ani și doar jumătate din dinți în gură, dar îmi spunea că vrea să-și ia Hummer. Povestea e tot despre imagine, însă componentele sunt diferite așa că nu elaborez.

Deși întămplările sunt relativ diferite, de obiceiurile astea se leagă multe aspecte ale calității vieții. Preferi să dai banii pe iPhone în loc să mergi la dentist să repari dinții, vei da banii de apartament pe o mașină scumpă din import, vei cumpăra saci de gunoi, hîrtie de popou, săpun, șampon și chipsuri din import și vei descuraja producția autohtonă, întrebîndu-te de ce nu-s locuri de muncă la noi.