Din campania pentru Nicușor Dan, partea a II-a

Campanie Nicușor Dan
Campanie Nicușor Dan

După alte cîteva runde de împărțit pliante și vorbit cu oameni, avem noi întrebări.
1. De unde are atîția bani de campanie vs. Nu sunteți vizibili, parcă vă ascundeți
Banii.
Înainte de a da răspunsul, o paralelă între candidați. Comparativ cu Nicușor Dan, Oprescu are incomparabil mai multă reclamă, orașul e plin de afișe de-ale lui, De la Grozăvești pînă la Izvor, 1 din 2 stîlpi are o reclamă cu Oprescu. Nu cred că exagerez dacă spun că Oprescu are o campanie de măcar 50 de ori mai scumpă. „Independentul” Oprescu de unde are banii? Nicușor Dan are de exemplu bani din donații de-ale oamenilor de „clasă medie”*, iar munca voluntarilor e … voluntară. Nicușor Dan a publicat tabelul cu costurile și donațiile, și vom insista să continue cu publicarea cheltuielilor.
Vizibilitatea.
Pe internet e foarte vizibilă campania, numeroșii simpatizanți scriu articole iar un AdWords țintit corect nu costă o avere, spre deosebire de ăsta cu tank man Că dacă erau moca mesh-urile alea, împînzea și ND orașul, ca Oprescu și Prigoană.

2. „Bă, dacă e așa de grozav băiatul ăsta, de ce n-am auzit de el?”
Răspuns: pentru că 1) unii oameni au treabă și nu pot fi toată ziua în studio la Antena3, 2) ar fi bine să găsești și alte surse de informare decît Antena3 și televizorul în general și 3) numai unele îl invită (de ex. sunt convins că Voiculescu l-ar prefera pe Oprescu).

3.Din cutia pandorei: minoritățile și toleranța (discuția despre homosexuali)
Oricum ai da-o, din discuția despre homosexualitate tot ieși prost în ochii multora. La împărțit fluturași la Bookfest, o persoană a spus că nu-l votează din cauza un articol de acum mulți ani al lui Nicușor Dan, în care nu era de acord cu manifestările homosexuale în public, deși ND și-a retras afirmația între timp. Peste 5 minute, altcineva a spus: „nu-l votez pe Nicușor Dan pentru că tolerează perverșii. Cum care? Homosexualii”. După ce am întrebat mai mulți voluntari, concluzia este că trebuie spus lucrurilor pe nume într-un mod sincer și asumat, oricum vei pierde pe cineva.

4.Zvonuri, calcule și despicat firul în patru:
„Oprescu e homosexual”
Tot la împărțit pliante, cineva s-a apucat să-mi povestească despre amanții lui Oprescu. Nu am crezut-o, și nici nu mă interesează orientările sexuale ale candidaților, dar m-am gîndit, pentru o secundă, ce convenabil sună: răspîndesc zvonul că Oprescu e pederast, și eventual și ateu, sperînd că-i îndepărtez pe votanții homofobi și ultra-creștini. Evident, a ajunge atît de jos ar fi înseamnat că nu-s cu nimic mai bun decît Click și Libertatea (oricum aș fi fost de 10.000 de ori mai slab la împrăștiat zvonuri decît sus-numitele tabloide), cu nimic mai bun decît cei din actuala putere care pedalează puternic pe sentimentele anti-maghiare chiar în acest moment. A folosi extremismul și intoleranța pentru a cîștiga capital electoral sunt supreme dovezi de iresponsabilitate din partea politicienilor.

„Nicușor Dan ia din voturile lui Prigoană, care altfel ar fi avut mai multe șanse”
Irelevant, fals. Silviu Prigoană are o campanie incredibil de proastă, și cu neghiobia asta de vot într-un singur tur i-ar fi trebuit una extraordinară ca să reușească ceva. Au în față un primar încurcă-lume, cu nenumărate controverse și care știe doar de golăneală, și cu toate astea PDL nu sunt în stare să pună la punct o campanie negativă. Sabina Fati crede ce cred și eu: Prigoană „se pune bine” cu Oprescu pentru a nu fi încurcat în eventualele sale afaceri cu Bucureștiul. Pariul meu este că Nicușor Dan va luat mai multe voturi decît Prigoană.

„Nicușor Dan are pe X în spate, de asta bla-bla-bla […]”
În continuare nu-mi vine a crede cum se despică firul în patru pentru un personaj cu activitate atît de transparentă, cum este Nicușor Dan. Dacă despicatul firului în patru este o activitate atît de împămîntenită, cum Doamne de l-au ales de 3 ori pe Iliescu, sau cum au intrat Vadim și Năstase în al doilea tur al alegerilor?! Cum Doamne a ajuns Oprescu primar, dacă atîta lume practică despicatul firului în patru?!

5. Încheiere: oricît de mici, Nicușor Dan e singurul care are totuși șanse.
Fiecare vot pentru Nicușor Dan contează; chiar dacă nu va cîștiga la primărie, cu zeci de procente cîștigate la aceste alegeri, acțiunile sale din postura de consilier sau de președinte al Salvați Bucureștiul vor avea mult mai multă greutate. Pînă acum a fost redutabil în procese, de acum înainte cu atît mai mult.
Închei cu calculul lui Nicușor Dan,
http://vimeo.com/43096199
și articolul despre ce urmează:
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/nu-l-votez-ca-n-are-sanse-79181.html

Suntem mai mulți decît cred ei!

*„clasă medie” după următoarea definiție aproximativă: cei care deși nu au bani de Maybach, nu mor de foame dacă mîine sunt dați afară. Care, pentru că au bani de un teatru sau film, nu stau cu ochii pe Ciutacu, Gâdea sau Dan Diaconescu, și astfel nu mai înghit tonele de manipulări.
Procentul lor crește încet zic eu, ar fi bine să fie vreo 80% în loc de 15% cît se aude.

P.S. Dacă am timp revin cu impresii despre online: Costi Rogozanu care pare că aberează pentru a atrage trafic la articolele sale, profesionștii (nu e eufemism nici mișto, ex. Zoso și Arhi) scriu pentru că e un subiect bun pentru a atrage vizualizări, chit că articolele au 5 fraze, trolii trolează cu succes.